Deşi în legendele de fabricaţie modernă, pentagrama însemnă Lumină sau Cer sau Stea, este vorba de pură fantezie din păcate, acest rol revenidu-i stelei cu opt colţuri, numită AN. Este deosebit de importantă această asociere a pentagramei cu unghiul.
În afara relaţiilor matematice deosebite dintre segmentele laturilor, unghiul era foarte important în geometria astronomică veche. Calendarul sumerian, moştenit de babilonieni, se baza pe cele 360 de grade ale cercului zodiacal. La fel ca şi în Egipt, calendarul sumerian accepta 12 luni, conform ciclului lunar, adăugând o a treisprezecea lună pentru a compensa diferenţele de calcul. Deşi populaţia nu cunoştea noţiunea de săptămână, exista tradiţia săptămânii de cinci zile din calendarul babilonian, folosită mai mult în astrologie de către preoţi. Practic, împărţind cercul zodiacal în 5, se obţineau 72 de grade. Există 72 de săptămâni de acest tip, de cinci zile, pe care caldeenii le-au adaptat kabbalei de mai târziu. Împărţind cercul în sectoare de 72 de grade, obţinem câte cinci puncte, care pot fi unite prin cinci linii: cea mai simplă metodă de construcţie a pentagramei. Pentagrama are câte cinci triunghiuri constitutive, fiecare având câte două unghiuri de 72 de grade la bază şi unul de 36 la vârf. Este uşor de văzut de ce tocmai pentagrama ar întrupa noţiunea de unghi în Mesopotamia, dat fiind faptul că cele mai sacre numere ale calendarului solar sunt cuprinse în ea. În Sumer, pentagrama era şi un simbol al puterii imperiale, în special al regelui oraşului Stat Ur. Este de înţeles de ce, mult mai târziu, misticii asociază pentagrama cu lumina în Sumeria antică, prin apropierea numelui UR cu ebraicul Or (Lumină). Era folosit între altele şi ca semn al oraşului, ceea ce azi am numi stema municipală.
În Sumer, pentagrama era şi un simbol al puterii imperiale, în special al regelui oraşului Stat Ur. Este de înţeles de ce, mult mai târziu, misticii asociază pentagrama cu lumina în Sumeria antică, prin apropierea numelui UR cu ebraicul Or (Lumină). Era folosit între altele şi ca semn al oraşului, ceea ce azi am numi stema municipală. Prea multe nu se ştiu despre utilizarea pentagramei în spaţiul oriental, însă acesta reapare în cultura iudaică. Fără îndoială, un simbol dobândit de evrei în timpul robiei babiloniene, steaua cu cinci colţuri ajunge semnul adevărului şi înţelepciunii, fiind pusă în legătură cu Torah, cartea sacră a mosaismului. Cunoscută şi ca Pentateuh în bibliologia creştină, Tora conţine cele cinci cărţi atribuite lui Moise: Geneza, Exodul, Leviticul, Numerii şi Deuteronomul, fiecare carte fiind asociată cu câte un colţ al stelei. Exista puţine graffiti din sinagogi antice, precum cea de la Tell Hum, care înfăţişează pentagrama, iar în vremea Antichităţii putem spune că aceasta rivaliza la egalitate cu hexagrama. Prima este numită Sigiliul lui Solomon sau Steaua lui Solomon (Kochav Shlomoh), în timp ce aceasta din urmă este cunoscută drept Steaua lui David sau Scutul lui David (Magen David). Fiecare are povestea sa, însă este simplu de observat că fiecare dintre cei doi mari suverani israeliţi, tată şi fiu dealtfel, şi-a impus semnul personal heraldic drept simbbol naţional în timpul domniilor. Deşi nu există dovezi solide, tradiţia spune că David a ales semnul stelei triunghiulare drept simbol, punându-şi-l pe scut, de unde şi denumirea de Scutul lui David. Originea sa era destul de simplă: numele său scris în limba ebraică începea şi se termina cu aceeaşi literă, Daleth, a căui formă era în vechiul alfabet cea a triunghiului ascendent. Pentru a simboliza naşterea şi moartea sa a luat începutul şi sfârşitul numelui său, cele două triunghiuri, şi le-a suprapus, pentru a crea forma pe care o cunoaştem azi.