În continuarea articolului din numărul anterior al revistei vă voi prezenta periplul nostru către nordul ţării, respectiv alte locuri încărcate de energii ancestrale similare cu cele de la Sarmisegetuza.
Misiunea noastră în locurile sacre ale strămoşilor noştri geto-daci, mai ales la sanctuarul de la Sarmisegetuza, se încheiase. În seara de dinaintea plecării de pe acele meleaguri, unde ne-am simţit pur şi simplu extraordinar şi liberi de orice constrângeri şi limite aşa cum sînt acestea la oraş, am făcut un bilanţ al primei părţi a călătoriei noastre. Vă spuneam că la Blidaru ni s-au transmis multe informaţii de o importanţă covârşitoare pentru neamul nostru românesc şi pentru România. Aceste informaţii îşi aşteaptă decantarea şi ordonarea lor pentru a fi transmise cu acurateţe şi date apoi mai departe către dumneavoastră, fie sub forma scrisă dar cu păstrarea exactă a informaţiei, fie verbal în condiţii similare.
Spuneam deci că am făcut un bilanţ, apoi la lăsarea serii ne-am adunat iar la sfat pentru a vedea cum ajungem în cealaltă parte a ţării, tocmai în Rarău. Am analizat traseul care trebuia urmat şi stabilind timpul de odihnă, precum şi ora la care plecam a doua zi, ne-am lăsat apoi în voia odihnei. Pentru că drumul era destul de lung până la Rarău, odihna noastră n-a fost lungă, doar câteva ore, la 4 dimineaţa trezindu-ne şi pregătindu-ne de noul drum. Înainte de a se ivi zorile, noi deja spuneam rezervaţiei de la Sarmisegetuza „rămas bun”, simţind că spiritele regilor geto-daci ne priveau cu multă înţelepciune şi compasiune, energia lor însoţindu-ne de-a lungul periplului către zona de nord a ţării. Desigur că misiunea de anul acesta a fost doar un segment din întreaga misiune pe care o avem, şi multe sînt drumurile României pe unde vom mai merge pentru a face ceea ce trebuie făcut pentru trezirea acestui neam pe care alţii l-au vrut căzut în „hibernare” spirituală.
La 4 dimineaţa ne-am trezit şi am făcut preparativele de rigoare pentru lungul drum ce ne aştepta. După câte un sandwich frugal şi o ceaşcă de cafea, ca să ne trezim bine şi să ne punem în mişcare rotiţele minţii, am adunat tot ce era de adunat ca bagaje şi am încărcat totul în maşini. Sub cerul de munte încă înstelat, în răcoarea pură a dimineţii de august, când toată suflarea din zonă îşi dormea somnul cel dulce, echipa noastră părăsea rezervaţia naturală cu primul obiectiv îndeplinit. Ieşind la şosea, maşinile noastre înghiţeau în noapte kilometru după kilometru, iar noi decantam încă proaspetele impresii ale ultimelor două zile petrecute pe cărările munţilor strămoşeşti.
Luând direcţia Rarău, am pornit-o către Transilvania, parcurgând înspre ivirea zorilor câţiva zeci de kilometri buni. Cam pe la 5 şi ceva a început să se crape de ziuă, cum e vorba milenarului ţăran de la sate, şi cum ne deplasam aşa cu maşina, când noaptea se îngână cu ziua, priveam orizontul şi ţinuturile prin care treceam. Aşezările umane se trezeau la o nouă zi de viaţă, şi privind la o asemenea scenă pe care rareori o prinzi în viaţă cu o asemenea ocazie, meditam îndelung la rostul tuturor lucrurilor umane pe acest Pământ. Este acel moment magic, clipa când noaptea se îngână cu ziua, o secundă de tainică şi miraculoasă contemplare într-o eternitate a existenţei. Pentru că de-a lungul vieţii mele am constatat exact acest lucru. Nici ziua, nici noaptea nu poţi avea asemenea trăiri, aşa cum le ai la răsărit şi la apus, şi mi-am amintit în acele momente când priveam aşezările umane, peste care umbrele nopţii şi geana zorilor îşi aruncau fiecare mantia sa, de ceea ce spuneau vechii înţelepţi ai Orientului. Şi anume că cele mai indicate momente pentru a medita la Dumnezeu sînt doar răsăritul şi apusul.
Undeva în adâncurile sale, Transilvania este un adevărat rezervor de energii ancestrale care o fac să fie atât de deosebită prin comparaţie cu multe alte zone ale lumii. Nu degeaba ea este în interiorul arcului carpatic, ca o fortăreaţă naturală înconjurată de munţii noştri, adevărate ziduri de apărare.
Traversând aşadar Transilvania, al cărui nume se traduce prin „Ţara de dincolo de păduri”, nu poţi să nu observi pitorescul aşezărilor umane rurale, cu căsuţe ce au specificul lor, cu o arhitectură oarecum rustică şi rămasă undeva puţin în urmă în timp, dar care îţi face plăcere atunci când le priveşti. Este o experienţă adevărată şi plină de învăţăminte să traversezi dintr-o parte în alta „Ţara de dincolo de păduri”, deoarece ea reprezintă în acelaşi timp un amestec omogen de stiluri, cultură, tradiţie şi valori care nu se exclud, ci se completează fără niciun fel de impedimente.
Călătoria prin Transilvania a fost o etapă a drumului care ne-a oferit acea experienţă necesară pentru a înţelege cu adevărat de ce ea reprezintă leagănul civilizaţiei umane aşa cum stă scris în străvechi pergamente. În această zonă cândva cu sute de mii de ani în urmă au coborât din stele un popor măreţ care a lăsat urme ale trecerii sale prin timp şi istorie – Agarthîrşii, care mai târziu au fost numiţi Agathîrşi. Fiinţe foarte înţelepte şi pline de iubire şi dreptate, au plasat în anumite locuri semne ale existenţei lor. Ceva mai târziu descendenţii lor au format cele 33 de regate ale străvechii Dacia. Ei ştiau că aceste meleaguri reprezintă un fel de centru de forţă al întregii planete din punct de vedere psihic, şi tocmai de aceea datorită variatelor forme de relief au ales să-şi construiască bazele lor aici.
Orele treceau şi ne apropiam tot mai mult de zona care mărgineşte Transilvania de nordul Moldovei. Am trecut prin Bistriţa Năsăud pentru a ne îndrepta către Rarău, şi vreau să spun că pentru prima dată când am tranzitat oraşul Bistriţa, modul în care este amplasat şi în care activitatea se desfăşoară, mi-a făcut o impresie deosebită. Mă refer pur şi simplu la faptul că-mi place cum se trăieşte în Bistriţa, căci aşa cum vezi specificul unui oraş, tot aşa poţi să-ţi dai seama de felul în care sînt oamenii acelui oraş. Deja trecuseră ore bune de când plecasem din zona Sarmisegetuzei, şi încă mai aveam de mers vreo 2 ore şi jumătate de la Bistriţa până la Rarău. Inevitabil am ajuns la un moment dat în zona faimosului pas Tihuţa, unde se spune că dacă rămâi cu maşina blocată acolo în zăpadă iarna, poate să apară Moş Martin să te întrebe de sănătate şi tu nu ştii ce să-i răspunzi. Peisajul acelei zone este unul dintre cele mai frumoase pe care am avut posibilitatea să le văd în această Românie. Desigur că nu se poate compara cu Bucegii sau Retezatul, dar are farmecul său aparte atunci când îl priveşti de la altitudinea pasului Tihuţa. Într-adevăr avem o ţară nu ca în poveşti, ci mai ceva ca în poveşti, aşa cum a lăsat-o Dumnezeu pe Pământ, atât de armonios alcătuită.
De altfel acolo în zonă există şi posibilităţi de a te stabili, pentru oricine s-a plictisit de viaţa atât de tumultoasă şi de stresantă de la oraş. Chiar în zonă acolo există terenuri de vânzare, cum este şi cel al domnului Sălăgean Andrei, terenuri unde te poţi aşeza să-ţi faci o casă şi să trăieşti cu cele de trebuinţă, căci de jur împrejur, oriunde ai privi, ai zice că te afli în Ţara Basmelor, unde totul e pur şi neatins de rău. Aşa cum puteţi vedea în fotografii, sînt locuri de vis, unde chiar poţi trăi fericit până la adânci bătrâneţi, şi cred că această vorbă a strămoşilor noştri nu a fost spusă deloc la întâmplare. Cine doreşte să aibă un loc al său, poate să-l contacteze pe domnul Sălăgean, om al locurilor acelea, trăitor pe meleaguri strămoşeşti, care dispune de pământ de vânzare. Locul acela e o minune şi are o încărcătură energetică extraordinară, care te face să uiţi de toate grijile de la oraş. Pentru cine vrea să-l contacteze pe domnul Sălăgean, dacă doreşte să se stabilească în acele locuri minunate, ne poate suna pentru a le oferi toate informaţiile necesare, la telefoane 0766.656.241 şi 0732. 173.216.
Data viitoare voi descrie experienţa noastră în Rarău, pentru că sînt multe de spus despre această minunată ţară a noastră, lăsată nouă în bună păstrare de către Dumnezeu.