Anastasia, pustnica din nesfârşita taiga siberiană, este parte integrantă din Natura primordială a acestor locuri. Trăieşte în poieniţa ei care poate fi detectată doar la o privire mai atentă, fiind un pic mai ordonată decât ce o înconjoară. Poieniţa din taiga îi este casa în care trăieşte în deplină auto-suficienţă. Nici măcar de foc nu are nevoie – când Vladimir, perechea ei din lumea tehnocrată – o vizitează pentru prima dată şi doreşte să facă un foc, Anastasia îl sfătuieşte să nu o facă. Animalele sălbatice o ascultă necondiţionat şi cu mare plăcere, fiindu-i atât tovarăşi, cât şi instructori. Ursoaica, lupoaica, bătrânul vultur, veveriţele îi sunt tovarăşele de zi cu zi. O fi aceasta chiar atât de fantastic? Dacă mă gândesc mai bine, chiar şi în filmul Albă-ca-Zăpada, Walt Disney o înfăţişează pe aceasta ca o fată frumoasă, care este mai mult în armonie cu natura decât cu oamenii.
După afirmaţia Anastasiei, afirmaţie ce apare chiar în prima carte a seriei: ,,Totul pe Pământ – fiecare ierbuşoară, fiecare gâză – a fost creat pentru om, are un destin şi o menire în slujba omului.” (cartea 1 – Anastasia)
Afirmaţia poate părea hazardată, arogantă pentru unele persoane, chiar cu viziuni ecologiste. Chiar toată-toată Natura? Inclusiv ţânţarii care ne pişcă sau crocodilii, şerpii veninoşi şi carnivorele cu care suntem speriaţi de mii de ani, atât fizic cât şi spiritual? Unii ecologişti ar putea zice că e arogant să se spună că omul este stăpân peste restul vietăţilor, că toate sunt menite să îl slujească. Că o astfel de afirmaţie – ce apare de altfel şi în Biblie – ar putea duce la abuzuri, la exploatarea peste măsură a resurselor naturale. Da, aşa ceva s-a şi întâmplat: omul a abuzat Natura şi, se pare că a ajuns la marginea prăpastiei. Acest fapt este magistral ilustrat în poate cea mai întunecoasă parte a cărţilor serie – capitolul „Ce este iadul?” din carte a treia „Spaţiul de Iubire”. După declaraţiile autorului, capitolul a fost deosebit de dificil pentru el, chiar şi de aşternut pe hârtie. Etalonul procesului de abuz asupra Naturii este STAREA APEI. Cine-ar fi crezut că, într-un timp istoric record, vom ajunge să cumpărăm apa de băut din flacoane de plastic şi nici chiar aceasta să nu prezinte încredere, nu numai din punct de vedere energetic, ci, uneori chiar din punct de vedere medical. E adevărat, apa se poate energiza, dar menirea ei primordială este să susţină viaţa şi nu să fie îmbâcsită ca să ne dăm de lucru prin purificarea ei. La fel şi cu aerul, el nu mai trebuie otrăvit, pentru a putea susţine viaţa – aşa cum a fost menit. O soluţie simplă şi la îndemână în acest sens este descrisă în prima carte a seriei.
Anastasia explică clar faptul că Omul este coroana creaţiei Dumnezeieşti, iar Natura ca materializare a Gândului Divin, trebuie respectată ca atare şi nu copiată şi înlocuită cu creaţiile artificiale, care oricum nu sunt decât nişte copii păcătoase ale creaţiei divine: ,,Până şi cele mai perfecte mecanisme artificiale sunt abia o copie păcătoasă a ceea ce există deja în natură…” (cartea 1 – Anastasia)
Deci, omul poate duce o viaţă deplină doar în strânsă conexiune cu Natura. După cum spunea Rolando, conducătorul unei comunităţi Anastasia din America, a-l separa pe Om de Natură echivalează cu separarea unui copilaş neînţărcat de sânul matern. Chiar şi planetele reflectă gândurile oamenilor, iar cataclismele naturale sunt şi ele determinate de gândurile întunecate ale oamenilor, neutralizate astfel de Mama Pământ.
Relaţia omului cu lumea vegetală este, alături de educaţia copiilor, una din temele principale şi predilecte ale Anastasiei, care afirmă că de aceste două lucruri, aparent banale, depinde de fapt, viitorul Umanităţii. Atât lumea vegetală cât şi animalele aşteaptă, de fapt, să primească privirile pline de dragoste ale oamenilor şi, chiar dacă unele insecte mai şi înţeapă, o fac tot în slujba omului. „Pe cine înţeapă albinele” – este intitulat un capitol din prima carte a seriei. Aceste minunate insecte îl susţin pe om atât direct, prin minunatele produse pe care i le furnizează, cât şi indirect prin asigurarea polenizării multor plante. Dispariţia bruscă, în masă, a albinelor semnalată de apicultori mai ales în America de Nord, dar şi în Europa, în ultimii câţiva ani (CCD – Colony Collapse Disorder – Sindromul Colapsului de Colonie), trage un puternic semnal de alarmă (Vanga spunea că atunci când un cataclism este pe aproape, primul semn este dispariţia albinelor). Albinele trebuie aduse înapoi în grădinile omului, ele trebuie tratate cu deosebit respect, cunoaştere (care în mare parte s-a pierdut) şi consideraţie. Anastasia descrie amănunţit cum trebuie să fie construit un stup de albine.
Animalele au fost prea mult timp tratate cu dominanţă şi frică din partea omului şi, astfel, s-au sălbăticit, au devenit periculoase. Cele alungate de pe la casele oamenilor – câinii adunaţi în haite, care cunosc bine obiceiurile oamenilor pe lângă care au trăit şi pe care i-au slujit până când au fost alungaţi – devin, nu din vina lor, periculoşi.
În condiţiile unei vieţi depline, pe Vatra de Familie, Omul trăieşte în strânsă uniune cu Natura. Hrana şi-o cultivă singur, personalizat, prin asigurarea fluxului de informaţie către lumea vegetală a grădinii, pe care o cultivă cu dragoste şi după metode originale, expuse de Anastasia chiar în prima carte a seriei. Plantele, în număr mare, îi vor asigura un adevărat Spaţiu de Iubire, iar animalele îl vor sluji cu mult devotament şi se vor comporta docil cu el. Omul va duce o viaţă lungă, liniştită şi îndestulătoare în a sa minunată Grădină Paradisiacă. Prin pătrunderea adevăratei sale meniri, a adevăratei legături cu Pământul, cu Natura, fiecare om va putea să-şi întoarcă Patria şi să trăiască fericit într-un stat puternic, cu oameni mândri şi voioşi.

articol scris de Emil Cocian, editura „Dianuşa”