Am căpătat propria rubrică în revista Cosmos şi am devenit din cititor autor pentru simplul motiv că am observat un pahar. Paharul acesta a fost unul oarecare şi s-a aflat în faţa mea timp de 24 de ani. L-am luat ca atare şi l-am considerat ca fiind ceea ce părea a fi: un pahar transparent, din sticlă, fin la atingere, tare la pipăit, fără gust şi casabil. În aceeaşi perioadă am luat, în general, aparenţele ca definind adevărul din jurul meu şi nu degeaba am fost un orb nefericit aflat într-un parc de distracţii şi, imediat ce am realizat că paharul arată într-un anumit fel doar pentru că eu sunt obişnuit să-l percep în acest mod, mi-am pus inevitabila întrebare: cum arată de fapt realitatea?
Mi-am amintit de lecţiile de biologie din şcoala generală în care profesoara ne povestea cum diferite specii de vieţuitoare au moduri diferite de a observa vizual mediul înconjurător. Astfel, un cal vede omul mai mare decât este şi de aceea îi execută ordinele fără a i se împotrivi, că albina are ochiul format din mii de alţi ochi mai mici şi aşa mai departe. Apoi, mi-a venit în minte imaginea zugrăvită de către profesorul de istorie din liceu, un idiot de altfel, care a spus la un moment dat că populaţia idigenă a Americii nu a fost capabilă să vadă vasele lui Columb apropiindu-se pentru simplul motiv că nu văzuse până atunci aşa ceva. Este o dovadă a faptului că omul nu recunoaşte forme total noi, pentru că acestea nu se regăsesc în tiparele folosite de creierul său dezvoltat pe baza experienţelor acumulate până la acel moment.
Până la urmă, ce există şi în ce formă? Imediat ce întrebarea mi-a incolţit în minte, au venit şi răspunsurile prin cărţi, oameni, seminarii, experienţe. Numele meu nu apare pe această pagină pentru că aşa a fost să fie ci pentru că am atras această colaborare din momentul în care am citit prima pagină a revistei, în urmă cu aproape o jumătate de an.
Realitatea este o supă imensă de energie, care pe alocuri ia anumite forme, dorite sau nu de către noi, şi pentru că suntem creatori involuntari, realitatea din jurul nostru arată cum arată. Ne plângem de toate necazurile fără a ne învinovăţi pe noi ca autori.
Am observat paharul şi am înţeles din ce este compus. Că suportul de care se sprijină reprezintă societatea în care ne scăldăm, că vinul roşu este deschiderea spirituală şi că poate fi înlocuit cu băutura răcoritoare plină de chimicale specifică societăţii de consum, în care suntem atât de scufundaţi, sau de sângele propriilor suferinţe.
Te invit în fiecare număr să umbli liber alături de mine prin gânduri şi întrebări existenţiale, la un pahar energetic de vin roşu prin aburii căruia să observăm realitatea înconjurătoare. Sunt un puşti de doar 25 de ani, cu foarte puţină experienţă în domeniul spiritualităţii, dar cu nişte semne de întrebare la care îţi vei răspunde singur(ă) odată ce întrebarea primordială va încolţi în tine: “Cum arată paharul meu?”