Un foarte bun prieten, pentru care am o stimă deosebită şi o dragoste frăţească, deoarece este un suflet ales şi un spirit evoluat, mi-a povestit în anul 1997 o întâmplare ce poate fi dată drept pildă şi altora, care pot fi încercaţi de cel rău în acelaşi fel. De aceea, să-i dăm cuvântul :
“M-am trezit căutat la telefon acum câteva zile de o fostă prietenă din tinereţe. Mai precis de o prietenă pe care am cunoscut-o la vârsta de optsprezece ani. La telefon mi-a spus că a sosit în Bucureşti cu treabă şi că ar vrea să ne vedem.
Am mers să o întâlnesc şi ea mi-a spus că motivul pentru care dorise să mă vadă era acela că recitise scrisorile mele, pe care i le scrisesem la optsprezece ani, când ea se îndrăgostise de mine. Pur şi simplu, zicea ea, pe măsură ce recitise scrisorile, simţise un imbold de nestăvilit de a mă revedea şi de a-mi mărturisi dragostea ei.
Din cele ce îmi spusese şi din comportamentul ei, nu era deloc greu să-mi dau seama ce doreşte de fapt. Atunci am căutat cu mult tact să-i domolesc pornirile pătimaşe şi i-am spus că eu nu mai sunt cel de atunci şi că între timp au trecut o sumedenie de ani, iar noi, chiar fără să vrem, am devenit alţii. Mai mult de atât, i-am spus că eu sunt căsătorit şi am un copil.
Ea m-a întrebat dacă nu o plac. I-am spus că nu aşa se pune problema şi că sunt persoane pe care chiar le iubesc, aş putea spune, dar asta nu înseamnă că trebuie să mă culc cu ele. I-am mai spus, că eu nu înţeleg ca pentru o plăcere de cinci minute să renunţ la LEGEA TATĂLUI CERESC.
Am condus-o la tren şi apoi am mers acasă. Dacă în mod conştient am trecut încercarea şi am rezistat tentaţiei, am fost încercat pe subconştient. Ca niciodată, am adormit după-amiază şi am visat că soţia mea mă înşela, iar cineva îmi spunea că am tot dreptul să o înşel, căci şi ea face la fel. Eu i-am spus că dacă mă înşeală, ea este cea care greşeşte, nu eu, iar eu nu vreau să o înşel, pentru că nu vreau să greşesc.”
Sunt conştient că nu există nici un OM care să nu fi avut cel puţin odată o astfel de încercare şi să nu fi fost tentat de cel rău. În funcţie de felul cum aţi ales, aţi fost răsplătiţi pe măsură sau v-aţi pedepsit la suferinţe fizice şi sufleteşti. Căci orice OM care nu depăşeşte o încercare ce îi este trecută în destin, este suficient de evoluat pentru a nu mai aştepta pedeapsa de la DUMNEZEU şi se pedeseşte singur, în timp sau imediat.
Încercările acestea le au şi cei care fug de lume şi de ispitele ei, dar nu înţeleg că ispitele sunt mult mai greu de refuzat când eşti încercat în alte planuri decât cel fizic. Altfel spus, ele sunt oprite de zidurile mănăstirilor sau de izolarea în pustietate. Este o competiţie sau o luptă nu cu cel rău, ci cu partea aceea rea care îţi aparţine şi cu care ai venit de bună-voie la încarnare.
Degeaba interzici intrarea femeilor într-o mănăstire, căci ele, ispititoarele, te vizitează în viziuni sau în vis şi imaginea lor nu-ţi dă pace, dacă nu ai credinţă suficientă şi nu dovedeşti din toate puterile că trăieşti în LEGEA LUI DUMNEZEU.
Prietenul meu este un călugăr în lume şi este un OM cu o credinţă de nestrămutat, care din dragoste pentru DUMNEZEU este în stare să accepte orice umilinţă, iar pentru a respecta LEGEA, acceptă voios orice suferinţă. Este un OM fericit, pentru că trăieşte întru DUMNEZEU şi DUMNEZEU trăieşte în el. Tocmai de aceea vi l-am şi dat ca pildă, deşi fapta lui nu însemnă nimic deosebit pentru el sau pentru mine. Gândiţi-vă însă voi, cititorii acestui articol, câţi aţi fi rezistat tentaţiei şi după ce veţi da un răspuns cinstit, veţi înţelege de ce vi l-am dat ca exemplu!