Libertatea de a ne exprima opiniile vizavi de subiectele de discuţie dezbătute cu cei din jurul nostru, devine „o armă” pentru cel ce a învăţat să îşi impună punctul de vedere şi să-i manipuleze prin cuvinte pe oameni – şi acest fapt înseamnă că „ne-am dezvoltat abilităţi”, dar această libertate poate să devină la fel de bine şi de uşor „o cale” de a ne exprima înţelepciunea, iar în acest caz ne manifestăm una dintre virtuţile umane. Diferenţa dintre cele două atitudini de a ne exprima opiniile o face prezenţa luminii conştiinţei noastre sau prezenţa umbrei minţii umane, aşa cum este numit intelectul nostru. [...]
În ultimii ani am constatat cu toţii o accelerare a micşorării timpului nostru interior, deşi dacă ne uităm pe ceas orele sînt cronometrate mecanic în ritmul lor.
Pentru foarte mulţi pământeni din 1996 încoace a devenit evident că nu le mai ajunge acest timp pentru lucrurile ce le aveau de îndeplinit zi de zi. Toată lumea, întreaga societate planetară aleargă într-o goană nebună după partea materială a vieţii, încercând să realizeze câte ceva pentru propria bunăstare dacă este posibil. [...]
„Mulți oameni se roagă Divinității, spre a primi Lumină Divină. Primesc Lumina Divină doar cei deschiși sufletește, cei sinceri, cei care vor cu adevărat o schimbare benefică în viața lor pe Geea și vă amintim că în viețile ce vor urma le va fi mai ușor.
Iată că un bogătaș trufaș și arogant, oricât își dorește acest Har Divin, este lipsit de șansă. Nimeni pe Geea nu poate aduna averi fabuloase prin muncă cinstită, ci doar prin crearea unor prejudicii semenilor lor. [...]
Da, ați citit bine, această ”sculă minusculă” a devenit coșmarul meu zilnic!
Evident este și coșmarul dumneavoastră, dar poate nu realizați asta! Am trei telefoane în trei rețele care sună veșnic, de regulă în cele mai nefericite momente. Fie că sînt la plătit facturi, la magazin, la toaletă, la piață sau fac mâncare, scriu un articol, citesc, telefoanele sună în disperare. [...]
Tot ce ne înconjoară și tot ce trăim este o programare ucigătoare. Un cititor din Deva mi-a scris o scrisoare cu observații pertinente despre zgomotele în exces.
Mașina salvării care urlă sinistru, claxoane care te scot din minți, muzică dementă ascultată la maxim, tot felul de mașinării care pocnesc, trăznesc, bâzâie, bârâie sau pur și simplu urlă în casa ta, la vecini, pe stradă. Știm cu toții ce frumos ”zornăie” o bormașină în apartamentul vecinilor sau un picamer pe stradă… [...]
Fiecare om are un veghetor, de la naștere și până la moarte. Problema este că nu același veghetor te însoțește pe tot parcursul vieții.
S-o luăm metodic. Ființele primordiale sînt făcute să reprezinte fiecare câte o virtute: eroism, altruism, înțelepciune, bunătate, sinceritate, bucurie, fericire, sănătate, cumpătare, etc… Ei formează un ”lanț” din care ultima za sîntem noi, încarnații. Lanțul este format pe linie descendentă de la ei la noi sau pe linie ascendentă de la noi la ei. [...]















