„Ce idee ciudată…” veţi spune… O galaxie să se trezească… Cum să se trezească, că doar nu doarme ca omul?!
Ei bine, o să vedem în cele ce urmează că până şi o galaxie cum este Calea Lactee are viaţa ei bine stabilită. Dincolo de considerentele astronomice prin care noi înţelegem ce este o galaxie, este necesar să înţelegem faptul că o asemenea structură cosmică alcătuită din sute de miliarde de stele şi planete reprezintă totuşi un fel de entitate.
Aşa cum organismul nostru este alcătuit din celule de diferite grade de specializare şi manifestare – ţesuturi, oase, sînge, limfă etc. – la fel şi o galaxie are o configuraţie similară. Stelele, planetele, asteroizii, cometele, praful interstelar plus aşa zisa materie neagră care nu se vede prin telescoape, dar care umple 80% din spaţiul cosmic, reprezintă „organele anatomice” ale galaxiei. Şi fiecare galaxie poate fi considerată în acest fel.
Astrofizicienii au stabilit că durata de rotaţie a Căii Lactee este de aproximativ 250 de milioane de ani. Ne putem imagina întreg cortegiul sutelor de miliarde de stele şi planete, cu nebuloase şi praf interstelar, rotindu-se lent sub comanda unui centru care le ţine pe toate în forma discoidal-lenticulară a Căii Lactee. Dar această perspectivă este una pur ştiinţifică, şi este necesar să ne referim şi la cea esoterică. Dacă o galaxie poate fi comparată cu structura unei fiinţe umane, de ce nu am considera-o ca şi o entitate? Căci în realitate chiar asta este. Fiecare stea şi fiecare planetă sînt celulele din care galaxia este alcătuită, şi Ştiinţa Iniţiatică afirmă foarte clar că Pământul nostru are un spirit care în străvechile legende se numeşte Geea. Deci fiecare planetă şi stea are spiritul ei şi inteligenţa ei oferită de către Creator. Astfel avem aproximativ 300 de miliarde de spirite – entităţi inteligente în felul lor, care alcătuiesc ceea ce noi numim Calea Lactee. La fel este şi în cazul tuturor celorlalte galaxii. Unele sînt mai mici, altele mai mari, unele mai tinere, altele mai bătrâne, ceea ce demonstrează că fiecare entitate se supune în felul său Legilor Imuabile ale Creatorului.
Galaxia noastră a devenit în ultimele sute de milioane de ani o entitate foarte înţeleaptă, dar cam bolnavă, deoarece toate războaiele care au avut loc în interiorul ei, între atâtea şi atâtea civilizaţii, au fost ca o boală care au făcut-o să sufere. Aşa cum mayaşii au prezis în calendarul lor, şi aşa cum şi Iisus s-a referit că va fi cu noi „până la sfârşitul timpului”, ne apropiem iată de acest sfârşit, când foarte multe structuri din interiorul Căii Lactee se vor alinia la această coordonată ce tinde către 0. Acest moment 0 va avea echivalenţa în timpul nostru terestru între 20.12.2012 – 13.03.2013, interval în care se vor petrece pe tot cuprinsul galaxiei noastre o serie întreagă de fenomene ce vor duce la „vindecarea” sa. Până acum Calea Lactee, ca entitate spirituală, a fost într-un fel de stază, iar Creatorul a decis că este timpul pentru ea să fie vindecată. De aceea începând cu 2013 vom avea posibilitatea să vedem şi să simţim la propriu cum Calea Lactee se trezeşte. Şi aşa cum atomii dintr-o celulă readusă la viaţă încep să fie din nou activi, trecând pe nivele noi de manifestare şi energie, la fel şi noi, ca „atomi” ai celulei numită sistemul solar vom trece pe alte nivele de manifestare, odată cu trezirea Căii Lactee în 2013. Şi din această perspectivă, nimeni nu poate ştii cum va fi, deoarece galaxia se va trezi, şi de aceea toate formele de viaţă din interiorul ei vor căpăta o Nouă Viaţă.
Când se va trezi Calea Lactee
-
stefania









