Secolul 20 a consituit pentru societatea umană o perioadă de dezvoltare fără precedent în istoria ei.
În 100 de ani omenirea a făcut progrese cât n-a făcut în ultimii 10.000 de ani, acest raport de dezvoltare uimitoare fiind susţinut totuşi şi de influenţe benefice din afara omenirii. Astfel că în a doua jumătate a secolului 20 cercetătorii din domeniul astronomiei şi-au îndreptat atenţia către descifrarea modului în care s-a născut Universul nostru tridimensional. Pentru aproximativ 30 de ani toate cercurile academice din lume au îmbrăţişat ideea unui moment 0 al Universului, moment în urma căruia s-a produs ceea ce cunoaştem astăzi sub denumirea de Big Bang sau Marea Explozie. Cu toate acestea un asemenea model al Big Bangului avea lacune suficiente pentru a nu putea fi susţinut 100% cu argumente logice de la un capăt la altul. Doar două dintre multele întrebări ale astrofizicienilor sînt de ajuns pentru a combate un astfel de model de apariţie a Universului. Prima ar fi: dacă întreaga materie luminoasă din Univers formată din stele, planete, comete, asteroizi şi nebuloase stelare, toate formând zecile de mii de galaxii, ar fi rezultatul Big Bang-ului, atunci cât de mare trebuie să fi fost acea sferă de plasmă superfierbinte şi ce a provocat explozia ei? Şi a doua întrebare ar fi: dacă am admite că exista acea sferă de plasmă, cum a apărut ea?
Iată deci că doar două întrebări pot pune în dificultate întreaga astrofizică pământeană vizavi de modelul Big Bang-ului. În ultimul deceniu însă, graţie dezvoltării tehnologiei spaţiale, cercetările asupra Universului au dus la rezultate care au revoluţionat pur şi simplu conceptele astrofizicii. Nu numai că Big Bang-ul nici nu a existat, conform vechii teorii din anii ’70, ci mai mult decât atât, a fost descoperit modul în care a apărut Universul nostru şi ceea ce este cel mai surprinzător, Universul nostru fizic nu este singurul de acest tip. Astrofizicienii au descoperit anumite nereguli între anumiţi parametri de evoluţie ai Universului, cum ar fi viteza sa de expansiune, cantitatea de materie luminoasă care e mult mai mică decât cea întunecată în cuprinsul Universului, existenţa şi funcţionarea găurilor negre şi nu în ultimul rând vârsta Universului calculată prin cercetarea în anumite puncte ale acestuia cu ajutorul telescoapelor spaţiale. Această vârstă fluctuează ceea ce demonstrează că a existat un fenomen care a dus la apariţia Universului nostru prin cel puţin două zone simultan.
Modelul acceptat pentru naşterea Universului este cu totul altul decât Big Bang. Astrofizcienii au studiat minuţios în ultimii 20 de ani modul în care se manifestă Universul şi au ajuns la concluzia că există un Multivers din care face parte şi Universul nostru tridimensional. Multiversul se prezintă ca un model sferic cu felii dispuse în jurul unui punct central, cu mai multe dimensiuni mergând până la 11 dimensiuni însă aceste felii nu sânt drepte, ci se pliază unele faţă de altele, astfel încât la anumite intervale foarte mari de timp, acestea se ating între ele în anumite puncte. Dacă o felie a Multiversului are un potenţial mai mare faţă de cea cu care se atinge, o parte din potenţialul acesta se descarcă în cealaltă felie sau membrană a Multiversului, printr-un fel de tunel imens format din spaţiu şi timp.
Cum spuneam aceste felii-membrane se pot atinge între ele nu doar într-un singur punct ci în mai multe, însă primul punct în care s-au atins constituie momentul 0 pentru Universul format în membrana în care se descarcă materia şi energia din membrana vecină cu potenţial mai mare. Pentru că în Multivers Legea Echilibrului este implacabilă, ceea ce a dat membrana cu potenţial de materie şi energie mai mare vecinei sale, trebuia să şi ia înapoi pentru a păstra un echilibru între ele. În acest fel găurile negre din Universul constituit de membrana ce a primit materie şi energie acţionează pentru a atrage materie şi energie ce le returnează către membrana-felia cu potenţial mai mare. Dacă am admite că aceste membrane ale Multiversului se poziţionează în jurul Centrului prin alternanţă a polarităţii, respectiv o membrană-felie conţine materie şi energie luminoasă, următoarea conţine materie întunecoasă, următoarea conţine materie şi energie luminoasă şi tot aşa, atunci ne dăm seama că Multiversul este o structură care se autoîntreţine permanent, iar materia şi energia circulă prin el datorită interacţiunii între membrane-felii. Am putea să ne imaginăm faptul că dacă noi în actualul stadiu de dezvoltare în care încă nu ne-am desprins de Pământ pentru a coloniza spaţiul cosmic, putem înţelege mecanismul membranelor Multiversului, atunci cu certitudine înaintea noastră alte civilizaţii cu mult mai avansate au putut să descopere şi să aplice la propriu tehnologia cu ajutorul căreia realizează călătorii nu numai în Universul nostru, prin coridoarele de spaţiu-timp probabil şi prin unele găuri negre, dar pot să realizeze incursiuni şi în celelalte Universuri conţinute de Multivers. Pentru că fiecare membrană-felie este un Univers care la anumite intervale de timp interacţionează în diferite puncte ale suprafeţei sale de spaţiu-timp cu celelalte Universuri.
Dacă lucrurile stau aşa, o întrebare foarte tulburătoare se ridică în conştiinţa fiecăruia dintre noi. Cine a creat oare Multiversul? Răspunsul la această întrebare îl vom afla în numerele viitoare ale revistei.