Numarul 42 al Revistei Cosmos
Numarul 42 al Revistei Cosmos
Numarul 42 al Revistei Cosmos
Citeste articole din acest numar

2012 – Momentul Marelui Salt

Peste tot în lume se vorbeşte tot mai des despre ceea ce ar putea să se întâmple între 21.12.2012 şi 21.02.2013, intervalul cronologic în care se estimează că fiinţele umane în marea lor majoritate ar putea trece prin transformări cauzate de interferenţele energiilor cosmice cu cele ale planetei noastre.
Cert este faptul că dincolo de toate teoriile emise în cercurile esoterice şi ştiinţifice, există o realitate care se va manifesta asupra tuturor pământenilor. Această realitate, cea astronomică ce prezintă cel mai mare grad de credibilitate, va acţiona în privinţa noastră atât la nivel spiritual, cât şi psihic şi fizic, determinând modificări substanţiale în ADN-ul speciei umane într-un interval de timp de aproximativ 100 de ani începând cu 2012. Este necesar să înţelegem că deşi sîntem protejaţi de pătura atmosferică, dincolo de ea există energii şi radiaţii cosmice care, unele din ele, sînt mortale pentru om dacă nu este protejat de un costum spaţial adecvat. Iată că deşi admirăm Universul cu miile sale de stele, totuşi el nu este chiar aşa de prietenos.
Ce se poate întâmpla în intervalul decembrie 2012-februarie 2013 din perspectiva acestor energii cosmice? Este evident că aşa cum a demonstrat ştiinţa, radiaţiile gamma spre exemplu pot pătrunde prin orice fel de structură, influenţând formele de viaţă. Desigur că atmosfera noastră mai diminuează din intensitatea acestor radiaţii gamma, dar ele oricum ajung pe Pământ. La fel de evident este faptul că asemenea energii cosmice includ şi emisiile fotonice şi superluminice, care au rolul lor în conglomeratul de energii galactice ce acţionează în jurul stelelor şi planetelor. Din acest punct de vedere, observaţiile astrofizice realizate în ultimii ani au pus în evidenţă existenţa unei emisii de radiaţii supraluminice, în domeniul frecvenţei tahionice, care se manifestă de jur împrejurul constelaţiei Pleiade. Desigur că această emisie nu este vizibilă în domeniul radiaţiilor optice, ci dincolo de ele fiind înregistrată cu ajutorul aparaturii spectroscopice de mare fineţe. S-a constat că sistemul nostru solar se află foarte aproape de marginea acestei zone de radiaţii supraluminice, deja unele efecte fiind percepute pe Pământ. Aceste radiaţii influenţează în mod direct activitatea solară, a cărei intensitate a crescut în ultimii trei ani, şi putem considera că în următorii 2-3 ani Soarele va fi direct bombardat, dacă putem spune astfel, de o maree tahionică ce-i va încărca structura energetică.
Celebrul astrofizician Stephen Hawking a emis de curând o ipoteză extraordinară, şi în acelaşi timp revoluţionară pentru gândirea astrofizicienilor, şi anume că în Soare ar putea exista o civilizaţie solară aflată pe un nivel de evoluţie mult superior nouă. Până în urmă cu 3-4 ani niciun astrofizician din lume, inclusiv Stephen Hawking, nu ar fi fost de acord cu o asemenea posibilitate ipotetică. Oare ce ştie Stephen Hawking de şi-a schimbat dintr-o dată optica în această privinţă? Cu certitudine ştie mai multe decât spune, întocmai ca cei de la NASA. Însă să ne amintim de miturile popoarelor din vechime care spun că există fiinţe evoluate în Soare, şi care au fost considerate cândva drept zeităţi solare personificate în legende şi povestiri. De altfel aţi putut citi în revista noastră despre Dinastiile Solare care s-au întrupat pe Pământ în deceniul trecut.
Toate cercetările esoterice şi ştiinţifice efectuate în anii din urmă asupra câmpului energetic colectiv uman, duc spre o realitate foarte importantă, şi anume că parametrii energetici individuali şi ai omenirii în general s-au modificat mult, energia aurei umane crescând de 1,5 ori faţă de ultimii 50 de ani. Deci există o coordonare a speciei umane, cel mai probabil la nivel subconştient, controlată şi observată foarte atent de lumile spirituale care ajută omenirea. Tocmai de aceea există şi multitudinea de mesaje transmise de către entităţi de Lumină şi Iubire către pământeni, pentru a-şi pregăti corpurile fizice şi subtile în vederea efectuării Primului Salt care este programat pentru intervalul decembrie 2012-februarie 2013. Ce este acest Prim Salt? În intervalul de timp menţionat cei care sînt pregătiţi să realizeze Primul Salt – Marele Salt, vor trăi în propria conştiinţă un proces accelerat de schimbare de valori şi de stări ale conştiinţei, ceea ce-i va duce la o ridicare vibraţională accentuată. Marele Salt va putea fi realizat doar de către cei care sînt pe deplin pregătiţi spiritual pentru a-l realiza, iar cei care încă nu sînt suficient pregătiţi, trebuie să aştepte până în 2015 când li se oferă şansa Marelui Salt.
Acest Mare Salt reprezintă prima racordare importantă a spiritului din om la energiile tahionice, în acest nou ciclu cosmic care începe. Şi pentru prima dată în istoria speciei Homo Sapiens, se poate spune că vom asista la naşterea unei noi specii umane – Homo Angelicus, adică mai simplu spus, vor apare în lume primii Oameni Îngeri.

  • Vlad

    Buna seara, as dorii sa fac o paranteza de la subiect si as dorii sa intreb, daca se poate, cand se vor mai face intalniri cu cititorii in Bucuresti, de ex Sala Dalles ? 

  • Grgnit

    Aceste radiatii superluminice nu sunt altceva decat una din fazele intrarii sistemului solar in Centura fotonica. Deja periferia sistemilui solar a intrat in aceasta centura fotonica, iar pamantul este in zona prefotonica, adica o parte mai rarefiata a centurii fotonice.Pe masura ce sistemul solar va avansa in Centura fotonica  va cuprinde si pamantul.Daca in functie de pozitia soarelui sau a pamantului in faza de intrare in Centura fotonica, adica daca pamantul va intra primul, atunci vom avea 2 zile de intunric total, iar daca soarele va intra primul, atunci vom avea doua zile fara noapte. Dupa ce vom intra total in Centura fotonica, aceasta va dura 1500 de ani, timp in care nu  va  mai fi ziua si noapte ci numai o lumina continua, o lumina difuza in care soarele va fi estompat de acest nor fotonic, astfel ca diferenta de luminozitate intre noapte si zi va fi foarte mica. Bineinteles ca acesta stare noua va avea o mare inraurire asupra psihicului nostru.
    Daca exista interes din partea cuiva sa caute pe net Centura Fotonica si va gasi mai multe amanunte stiintifica.
    Daca vrea cineva sa schimbam pareri si informatii pe aceasta tema,ma pot gasi pe: grgnit@gmail.com  

blog comments powered by Disqus
Hosting SEO monitor Director Web Romania - Produse Servicii Anunturi